Connect with us

Administratie

Botoșăneanul Daniel Câșlariu este la protestul din Piața Victoriei GALERIE FOTO

Published

on

Daniel Câșlariu, tânărul din Trușești care s-a implicat în organizarea ultimelor două proteste din județul Botoșani, se află la protestul care se organizează astăzi în Piața Victoriei din București.

Chiar dacă anul trecut, pe 10 august, au fost incidente majore și foarte multe persoane au avut de suferit de pe urma comportamentului forțelor de ordine, Daniel Câșlariu a decis să participe la mitingul organizat astăzi.

„Eu m-am hotărât să mă implic și să merg acolo să fiu lângă miile de românii și mai ales să arăt tuturor în ce stare se află infrastructura Botoșaniului. NU RENUNȚ. GRUPUL CVIC BOTOȘANI va fi prezent la mitingul de pe 10 august”, a fost mesajul postat ieri de Daniel Câșlariu.

Botoșăneanul Daniel Câșlariu a fost încă de la prânz în Piața Victoriei și a transmis LIVE pe contul personal de facebook ceea ce se întâmplă acolo, a discutat cu oamenii și i-a îndemnat pe români să participe la această acțiune de protest. El și-a exprimat nemulțumirea față de cei care au condus până acum România și a solicitat finanțarea proiectelor de infrastructură ale Moldovei.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )