Connect with us

Evenimente

Moldovean prins la Mitoc. A trecut Prutul înot și vroia în Schengen

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut au identificat şi reţinut, în zona localităţii Mitoc, un cetăţean modovean, care a încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Luni seară, în jurul orei 21.30,  poliţiştii de frontieră au observant o persoană care avea hainele ude și nu își justifica prezența în zonă. Pentru efectuarea de cercetări, bărbatul a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că este un cetăţean moldovean, în vârstă de 33 de ani, care a încercat să intre ilegal din R.Moldova în România, cu scopul declarat de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățeanul fiind preluat de către autorităţile moldovene, în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie dintre Moldova şi Uniunea Europeană.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )