Connect with us

Administratie

Au primit un milion de lei pentru dotări dar nu au fost în stare să cumpere utilajele

Published

on

Urban Serv a primit anul trecut un milion de lei de la bugetul local pentru a achiziționa  două mașini necesare transportului deșeurilor. Mai mult, șefii de atunci ai societății s-au angajat că vor investi și ei un milion de lei dar nu a mai ajuns nicio mașină și niciun utilaj.

Cristian Sadovei, liderul de sindicat de la Urban Serv, spune că întârzierea nu este din  vina conducerii societății ci este o problemă de legislație. El a precizat că a fost o contestație la licitație și că se așteaptă motivarea deciziei Curții de Apel Suceava după care se va încheia contractul și vor fi aduse acele mașini și utilaje.

„Noi printr-un document am venit cu același aport de capital, tot cu un milion de lei, din banii societății. Numai că la noi era vorba de leasing iar ceilalți erau bani cash. Toată procedura este pe SICAP. Au fost acele perioade în care trebuie să stai pe SICAP, apoi acele contestații și de vreo două luni așteptăm o motivare a hotărârii de la Curtea de Apel Suceava în ceea ce privește câștigătorul licitației. Este vorba de patru utilaje. Primăria a dat bani pentru două utilaje iar noi am cumpărat în leasing, pe șase ani, încă două utilaje de transport gunoi și nu pentru măturat. O măturătoare, sub 130.000 de euro nu găsim pe piață. Consiliul de Administrație nu mai este de acord să cumpărăm second-hand”, a spus Cristian Sadovei, liderul de Sindicat de la Urban Serv.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )