Connect with us

Administratie

Tichete de vacanță pentru angajații Nova Apaserv

Published

on

Angajații Nova Apaserv vor primi tichete de vacanță în valoare de 1450 de lei. În urma  negocierilor dintre sindicat și conducerea societății subordonate Consiliului Județean, s-a decis acordarea acestor tichete de vacanță, de care beneficiază majoritatea bugetarilor.

Situația financiară a societății Nova Apaserv nu este una foarte bună iar angajații nu au mai beneficiat de majorări salariale semnificative în ultima perioadă. S-a găsit o altă  variantă pentru a motiva salariații acestei societăți. Liderul de sindicat Cristian Sadovei a  precizat că în urma negocierilor cu șefii societății, s-au obținut acele tichete de vacanță dar încă se poartă discuții pentru majorarea salariilor.

„Am semnat o hârtie prin care să se achiziționeze acele vouchere de vacanță. Nu că am amenințat dar… Odată ce există o prevedere bugetară, este bugetat, suntem la jumătatea anului iar oamenii nu au luat acele tichete de vacanță. Oamenii au renunțat la cei 800 de lei pe care îi aveau înainte. Am înțeles că s-a început achiziționarea”, a spus Cristian Sadovei.

„Nu s-a dorit să se acorde acea creștere salarială stabilită anul trecut, de 2,5%. Eu consider că de la 1 iulie, acel 2,5% s-a transformat în 10%”, a adăugat liderul de sindicat.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )