Connect with us

Sport

Astra – FC Botoșani 2-2. Valeriu Iftime: „Perla mea a strălucit azi. Echipa s-a schimbat și e meritul lui Croitoru”

Published

on

Patronul FC Botoșani este foarte mulțumit de jocul echipei și îl laudă pe antrenorul Marius Croitoru, după egalul de la Giurgiu.

„Păcat. Echipa a jucat bine astăzi. Echipa s-a schimbat și e meritul lui Croitoru. Bravo lui! Avem fotbaliști. Îmi pare foarte rău de greșeala lui Patache. A făcut o greșeală care ne-a costat două puncte. Noi îi băteam. Lumea ne laudă că jucăm fotbal. Trebuie să recunoaștem că este unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care le-am jucat noi în deplasare. Noi am mai făcut egal sau am bătut în deplasare dar ne-au atac continuu și am dat un gol pe contraatac. Azi am avut posesie. Pe vremea lui Leo, jucam curajos dar luam bătaie. Pe vremea lui Croitoru, jucăm curajos și facem egal”, a spus Valeriu Iftime care l-a remarcat pe Hervin Ongenda.

„A început să strălucească omul meu de bază. Perla mea a strălucit azi. Când l-am văzut că dă lovitura liberă și nu râde, am zis că dă gol. El dacă e serios, e letal. A slăbit, a alergat, e număr 10, a pus pasa la 11 metri, a marcat. Eu cred că s-a schimbat mult. I-am prelungit contractul până în 2021 dar nu am cum să-l țin. El e fotbalist de bani mulți. Eu știam treaba asta și de aia am insistat să rămână la mine”, a mai spus Valeriu Iftime.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )