Connect with us

Evenimente

Individ cercetat în două dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului

Published

on

Vineri, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Flămânzi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul comunal D.C. 48 din loacalitatea Frumuşica, au observat un autoturism care se deplasa haotic.

Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire,  poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de circa 5 km,  până în localitatea Vlădeni Deal, unde acesta a abandonat autoturismul şi a intrat în curtea unor rude, fiind depistat în scurt timp de către poliţişti.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea acestuia în persoana unui bărbat de 41 de ani, din localitatea Târgu Frumos.  De asemenea, acesta figura cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar autoturismul avea inspecţia tehnică periodică expirată din anul 2018 şi asigurarea obligatorie expirată din anul 2017.

Cu ocazia testării cu aparatul alcoolscop a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )