Connect with us

Educatie

Program pilot de predare a limbii engleze. Într-un liceu din Botoșani se va învăța după programa din Marea Britanie

Published

on

O organizație non-profit din Marea Britanie se implică în educația elevilor unui liceu din municipiul Botoșani. ”My Romania Community”  este partener al Liceului cu Program Sportiv Botoșani, încă din 2016 și promovează schimbul de bune practici prin inițierea proiectului ”Educație, Comunitate, Viitor!”.

Liceul cu Program Sportiv Botoșani va da curs invitației de a participa la cursurile desfășurate într-o școală din Londra. Un profesor și un elev din această unitate vor beneficia și se vor bucura de ospitalitatea școlii Newman Catholic College, în perioada 16-20 septembrie 2019. Aceștia vor fi parte integrantă a sistemului educational și a culturii britanice pe care o vor împărtăși colegilor din România la întoarcere.

Din dragostea pentru țară și pentru comunitatea în care își are originea și din dorința de a participa activ la procesul de evoluție a calității învățământului românesc, Cristian Stîncanu, director executiv al asociației My Romania Community, a pus bazele acestei colaborări. Acest proiect este de fapt continuarea altor colaborări fructuoase începute acum trei ani: ”Carte pentru România”, ”Read, Learn, Win!”, ”Start spre Europa!”. De această dată, se dorește o colaborare pe termen lung, un program-pilot de predare a limbii engleze ca limbă străină, aplicând programa din Marea Britanie, proiect extrașcolar ce se va desfășura la Liceul cu Program Sportiv Botoșani în anul școlar 2019-2020.

”Liceul cu Program Sportiv Botoșani este locul care va rămâne mereu în sufletul meu, locul în care m-am format și am crescut împreună nu numai ca părinte, ci și ca prieten, locul în care am întâlnit o atmosferă primitoare, cu oameni calzi, spațiul unde mă simt întotdeauna acasa”, afirmă Cristian Stîncanu.

Efectuarea schimbului de bune practici urmărește păstrarea și promovarea diversitătii cultural europene și moștenirea cultural românească, asigurând accesul public la această zestre și încurajând dialogul dintre culturi. Prin acest proiect se dorește dezvoltarea unor relații, nu numai la nivelul școlii, ci și implicarea întregii comunități.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )