Connect with us

Sport

GHINION INCREDIBIL: “Până la finalul anului, nu ne putem baza pe Târșa”

Published

on

Mijlocașul Marian Târșa este urmărit de ghinion. Accidentarea suferită în ultimul meci oficial al sezonului trecut a fost mai gravă decât se părea inițial iar Marian Târșa va sta câteva luni departe de gazon.

Din sezonul următor, echipele care vor evolua în prima ligă vor trebui să înceapă meciurile cu doi jucători sub 21 de ani. Marian Târșa și Andrei Chindriș erau cele două variante luate în calcul de oficialii FC Botoșani numai că acum planurile le-au fost date peste cap.

“Sunt îngrijorat de accidentarea lui Târșa. El ar fi trebuit să joace la mijloc cu Rodriguez, în locul lui Oaidă. S-a operat la ligamente. E disperat copilul. Până la finalul anului, nu ne putem baza pe el. Am vorbit cu el, îl ajutăm. Îi avem pe Chindriș, Corban, Piftor, Haruț. Îi mai avem pe Penescu și Melinte de la echipa a doua”, a spus Valeriu Iftime.

Marian Târșa a debutat în Liga 1, în vara anului 2016, la Poli Iași. A jucat șapte meciuri, a marcat un gol dar în toamna anului 2016, a suferit o ruptură de ligamente și a fost operat. A stat departe de gazon aproape o jumătate de an iar în vara anului 2017 a semnat cu FC Botoșani. După o jumătate de an, a fost împrumutat la Clinceni. A revenit la FC Botoșani în vara anului trecut dar nu a reușit să se impună din cauza deselor accidentări. A evoluat mai mult la echipa a doua dar conducătorii clubului erau deciși să îl titularizeze la Liga 1, încă din prima etapă a sezonului viitor. Nu va fi posibil pentru că s-a accidentat din nou și va sta câteva luni pe marginea terenului.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )