Connect with us

Sport

FC Albești este campioana județului la fotbal. Titlu sărbătorit pe teren împreună cu suporterii FOTO&VIDEO

Published

on

FC Albești a reușit pentru al doilea an consecutiv să câștige titlul în Liga a 4-a la fotbal. Cu două etape înainte de finalul sezonului, FC Albești era pe primul loc în clasament, cu șase puncte mai mult decât Inter Dorohoi.

Echipa sponsorizată de Brăduțu Brașoveanu, viceprimarul comunei Albești, avea nevoie de un egal în meciul de pe teren propriu cu Europa Hilișeu Horia, pentru a fi matematic campioana. Oaspeții au venit să le strice sărbătoarea celor de la Albești dar nu au reușit să joace de la egal la egal decât vreo 30 de minute. Gazdele s-au impus cu scorul de 7-3, au cucerit al doilea titlu consecutiv și vor reprezenta județul Botoșani la barajul pentru promovarea în liga a 3-a. La barajul care se va juca tur-retur, FC Albești va întâlni cel mai probabil pe CSM Bacău. Turul se va disputa la Bacău iar returul la Albești, pe 22 iunie.

Sărbătoare cu suporteri

După ultimul fluier al arbitrului Gabriel Tănasă, a început sărbătoarea la Albești. Oficialii AJF Botoșani au oferit tricourile, medaliile și o cupă campionilor iar Letos&Co și-au manifestat bucuria. Pe teren au pătruns și spectatorii veniți la meci pentru a sărbători alături de jucători.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )