Connect with us
banner ad

Politica

Deputatul Răzvan Rotaru cere demisii în PSD Botoșani: “Cei care au fost în echipa lui Dragnea nu vor mai avea multe zile”

Published

on

Rezultatele slabe de la alegerile europarlamentare și condamnarea la trei ani și șase lui de închisoare au creat mare agitație în PSD. Odată cu Dragnea, vor cădea și oamenii lui.

Deputatul Răzvan Rotaru, unul dintre puținii pesediști care au avut curajul să reacționeze la derapajele liderilor de partid, cere demisii și noi alegeri.

“În primul rând am cerut demisia lui Tincu. Este președintele Organizației Municipale PSD Botoșani dar nu a fost o zi în campanie. Mi se pare normal ca acest domn să-și dea demisia. Nu avem nevoie de oameni care nu știu unde este sediul partidului, în perioada campaniei. Aștept un lider adevărat care să fie constructiv pentru binele partidului și municipiului. Cât despre doamna președinte, chiar dacă a fost aleasă recent, în urma unor presiuni făcut de la nivel central, ar trebui să se gândească foarte bine ce are de gând să facă. Nu că îi solicit eu demisia, dar ar fi bine să  se gândească. Dumneaei și-a făcut poze cu primarii PNL pe scări și a postat pe facebook. Partidul trebuie schimbat din temelii, să promovăm oameni valoroși și care nu sunt vasali și cu frica în sân”, a spus Răzvan Rotaru care a mai precizat:

“La nivel național, sunt sigur că cei care au fost în echipa lui Liviu Dragnea nu vor mai avea multe zile. Trebuie să schimbăm din temelii gândirea și construcția acestui partid. Ponta nu va reveni în PSD dar o alianță este posibilă. Am mai vorbit cu colegii din țară și se dorește un congres cât mai rapid și să ne alegem o conducere cu care să putem ataca prezidențialele și alegerile locale”.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )