Connect with us

AGRICULTURA

Reacția directorului Stațiunii Popăuți: “Mă simt obligat să cer public scuze fermierilor”

Published

on

Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți, a reacționat după ce liberalii l-au acuzat că a politizat cel mai important eveniment agricol al județului Botoșani.

Printr-un comunicat de presă, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți a anunțat că din 2015 nu mai face parte din nicio formațiune politică. În plus, el a precizat că a invitat toate personalitățile județului, indiferent de culoarea politică.

„Începând cu anu 2015, nu mai sunt angrenat politic în nicio formațiune. Prin urmare, vă rog respectuos să nu mă asociați cu niciuna din formațiunile politice existente. În calitatea mea de director și președinte de asociație voi răspunde tuturor solicitărilor ce vin în sprijinul cercetării-inovării în agricultură, relansării fermierului român, prin care să permită competitivitate pe piața europeană. Mă simt obligat să cer public scuze fermierilor, cetățenilor prezenți la Stațiunea Popăuți în data de 5 Mai, pentru momentele electorale apărute cu această ocazie. Voi susține atât proiectele cât și persoanele care vin în sprijinul fermierului român. Au fost făcute invitații către toate personalitățile județului Botoșani, demnitarilor din domeniul agricol, indiferent de culoarea politică. Prin urmare, solicit în mod ferm: Sprijiniți agricultura!!! Nu încercați să confiscați evenimentele agricole organizate de entități cu profil agricol!!!”, a transmis Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )