Connect with us

Evenimente

COMUNICAT. Sfaturile polițiștilor pentru o VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Published

on

Având în vedere că în această perioadă elevii sunt în vacanţă, poliţiştii botoşăneni vin în întâmpinarea acestora, precum şi a părinţilor, cu sfaturi preventive pentru evitarea producerii de evenimente neplăcute.

Recomandări pentru copii:

  • Atunci când sunteţi singuri acasă, țineţi ușa locuinței închisă, și nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de părinții voştri!
  • Nu părăsiţi locuinţa fără a le spune părinţilor/bunicilor unde şi cu cine plecaţi ori ora la care veţi reveni acasă!
  • Nu deschideţi uşa locuinţei persoanelor necunoscute!
  • Nu oferiţi persoanelor cunoscute pe internet informaţii despre voi şi restricţionaţi accesul necunoscuţilor la profilul vostru de pe reţelele de socializare!
  • Renunţaţi la comunicarea virtuală cu persoane care vă provoacă neplăceri sau frică şi anunţaţi de îndată un adult dacă deveniţi victima unei agresiuni pe internet!
  • Nu vă deplasaţi cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice şi traversaţi întotdeauna numai pe trecerea de pietoni! 

Recomandări pentru părinţi:

  • Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi în zonele aglomerate!
  • Discutaţi liber cu fiul/fiica dumneavoastră despre ce are voie şi ce nu are voie să facă în această perioadă !
  • Asiguraţi-vă că ştiu numele dumneavoastră complet sau pe cel al bunicilor, numerele de telefon/adresa, pe care să le poată divulga în situaţia în care s-au rătăcit!
  • Învăţaţi-i să evite compania străinilor şi să anunţe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil!
Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )