Connect with us

Evenimente

Ziua porților deschise la Inspectoratul Județean de Jandarmi FOTO

Published

on

#stiri #botosani

Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a devenit neîncăpător sâmbătă dimineață, când botoșănenii de toate vârstele au ales să participe la Ziua Porților Deschise.

Curioși să afle cât mai multe din activitatea jandarmilor, am făcut față cu greu “asaltului” de întrebări primite, dar le-am răspuns cu zâmbetul pe buze.

Ocazionat de sărbătorirea a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, evenimentul și-a propus să prezinte, pe lângă tehnica, autovehiculele și câinii de serviciu, oamenii care lucrează în această instituție și care contribuie, prin misiunile executate, la crearea unui climat civilizat de ordine și siguranță publică.

Acesta a și fost unul dintre motivele pentru care cadrele în rezervă și retragere din Jandarmeria Botoșani au fost invitate de colegii aflați în activitate la sărbătorirea Zilei Veteranilor Unității, unde au avut prilejul să schimbe impresii despre anii de serviciu în slujba cetățenilor și despre schimbările petrecute în intervalul de timp de când și-au luat ,,La revedere!” de la colegii mai tineri.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )