Connect with us

Sport

Lorand Fulop: “Am fost contactat din Ungaria. Prima opțiune este România”

Published

on

Lorand Fulop, unul dintre cei mai buni tineri jucători din Liga 1, a fost căutat de oficialii Federației de Fotbal din Ungaria. Maghiarii își doresc ca tânărul fotbalist al FC Botoșani să joace pentru naționala Ungariei.

După evoluțiile bune din ultima perioadă, Lorand Fulop a fost convocat de Mirel Rădoi la naționala de tineret a României. El spune că a avut discuții cu oficialii de la Budapesta dar deocamdată nu se gândește la posibilitatea de a juca pentru Ungaria. El speră să aibă evoluții bune în perioada imediat următoare și să fie în lotul României pentru Campionatul European de tineret care va avea loc vara aceasta în Italia.

“Da, am fost contactat din Ungaria. Am fost întrebat dacă sunt eligibil pentru ei. În primul rând mă gândesc la ce am de făcut acuma, în Spania. E clar că prima opțiune este România ! Pe viitor, vom vedea ce se întâmplă. Mă bucur de convocare, pentru mine este foarte important. Asta înseamnă că am șanse să fac parte din lotul pentru Campionatul European. Sunt motivat sută la sută și trebuie să demonstrez că merit să fiu la euro”, ne-a spus Lorand Fulop.

Lorand Fulop (21 ani) a fost urmărit de ghinion în ultimele două sezoane. A avut două accidentări grave care l-au ținut departe de gazon mai multe luni. Cu toate acestea, el a reușit să bifeze 15 meciuri în acest sezon, să marcheze patru goluri și să dea patru pase de gol.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )