Connect with us

Economic

Dumitru Balan: „Eu trebuie să plătesc șomaj statului ca statul să îi plătească pe șomeri. Să îi trimită la mine că îi angajez”

Published

on

Omul de afaceri Dumitru Balan susține că în România sunt bani numai că acești bani nu sunt cheltuiți eficient. El a declarat că sunt exagerat de mulți bugetari în România și că unii dintre ei nu își justifică activitatea.

Dumitru Balan a dat exemplul Zonei Metropolitane care în șapte ani are un singur proiect, un impact minor pentru municipiul Botoșani și comunele învecinate. În schimb, în contul Zonei Metropolitane intră câteva milioane de lei anual.

„Nemții sunt vreo 90 de milioane și 400.000 de angajați la stat. Noi suntem sub 20 de milioane și avem 1,4 milioane de angajați la stat. Eu socot că un milion sunt în plus. Acest milion să treacă în mediul privat. În condițiile astea, vă spun că noi vom trăi mult mai bine. Să-mi spuneți mie ce rol are Zona Metropolitană Botoșani care papă în fiecare an de ordinul milioanelor. Banii ăia ar trebui băgați în drumul european Botoșani – Tg. Frumos. Pe vremuri erau câte cinci-șase la o primărie. În momentul de față sunt câte 40-50 și toți au calculatoare. Ce fac oamenii ăștia în plus față de ce făceau înainte? Ăștia ar trebui să treacă la treabă. Sunt multe instituții care au angajat bugetari iar noi mediul privat, plătim. Dacă nu ar mai trebui să dăm o groază de bani la stat, putem plăti salarii mai mari, ne rămâne pentru dezvoltare iar ceea ce dăm statului, să se facă investiții iar stranierii să vină înapoi acasă”, a declarat Dumitru Balan.

El vrea eliminarea tuturor ajutoarelor sociale și a pensiilor speciale de care beneficiază parlamentarii și primarii.

„Singurii care ar trebui să beneficieze de bani de la stat ar trebui să fie copiii, bolnavii și pensionarii. În rest, să nu se mai dea ajutoare la niciunul. Eu am cinci firme și peste tot am nevoie de oameni. Eu trebuie să plătesc șomaj statului ca statul să îi plătească pe șomeri. Să îi trimită la mine că îi angajez. De ce să plătesc eu șomaj statului. Sunt câteva sute de mii care încasează la pensii cât încasează ceilalți cinci milioane. Sunt oameni care au lucrat 30-40 de ani și primesc 800 de lei. Pensia minimă trebuie să fie 1000 lei. De unde bani? Luăm de la cei care au privilegii. Nu au făcut cu nimic treaba mai important decât a făcut-o un strungar”, a mai afirmat omul de afaceri.

De curând, Dumitru Balan a aderat la Partidul Dreapta Liberală, o formațiune politică înființată în toamna anului trecut de Viorel Cataramă. El este președintele Organizației Județene a Partidului Dreapta Liberală.

„Noi suntem un partid al mediului privat. Nu doar al patronilor ci și al salariaților și al proprietarilor de pământ. Partidele care se află în momentul de față în România sunt partide de stânga. Noi suntem cei mai de dreapta. ALDE și PNL sunt de stânga. Să ne aducem aminte, cei mai mulți salariați la stat s-au angajat când domnul Tăriceanu era președintele PNL și prim-ministru”, a mai spus Dumitru Balan.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )