Connect with us

Evenimente

Moldoveni cu cărți de identitate falsă, opriți la frontieră

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse asupra unor cetăţeni din R. Moldova, trei cărţi de identitate româneşti şi un permis de conducere moldovenesc, documente ce s-au dovedit a fi false şi care urmau să fie folosite în Franţa şi Germania.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, ca pasageri în trei mijloace de transport (două autocare, respectiv un microbuz), trei cetățeni din R. Moldova și un  bărbat cu dublă cetățenie – română și R. Moldova, având vârste cuprinse între 21 și 30 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, polițiștii au descoperit asupra bărbaţilor mai multe cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile acestora, precum şi un permis de conducere moldovenesc.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, bărbaţii au declarat că au procurat documentele de la conaționali, plătind sume între 50 şi 150 de euro și intenţionau să le folosească în Franţa, respectiv Germania, pentru a ocupa mai ușor locuri de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )