Connect with us

Politica

COMUNICAT. Tinerii din PNL Botoșani au fost la Bruxelles pentru a vizita Parlamentul European

Published

on

În prima săptămână a lunii martie, la invitația europarlamentarului Mihai Țurcanu, o delegație formată din doamne și tineri liberali a efectuat o vizită la Parlamentul European. 

Tema propusă de dl europarlamentar Mihai Țurcanu a fost una atractivă, pentru că s-a adus în discuție tendința tot mai mare de a susține și implementa principiul egalității de șanse în viața politică, economică și social-culturală atât la nivel național cât și european.

Vizita de lucru a oferite liberalilor botoșăneni oportunitatea de a vedea mediul și modul de lucru al europarlamentarilor din țările membre ale Uniunii Europene, întărindu-ne convingerea că această structură este singura care poate duce România, alături de alte state, spre dezvoltare.

Tinerii și doamnele din PNL Botoșani a fost întâmpinată și de domnii europarlamentari Daniel Buda și Theodor Stolojan, acesta din urmă fiind și președintele Delegației PNL.

Partidul Național Liberal și-a întărit poziția pe harta opțiunilor politice, de aceea preocuparea principală este de a oferi o alternativă viabilă și clară.

PNL a demonstrat că fondurile europene reprezintă singura modalitate, în condițiile unei proaste guvernări, de a dezvolta comunitățile locale. De aceea, unica direcție pe care o susține este cea pro-europeană.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )