Connect with us

Politica

Victor Ponta a venit în campanie la Botoșani. Un fost președinte PSD Botoșani a trecut la Pro România VIDEO

Published

on

Victor Ponta, președintele Partidului Pro România, a revenit la Botoșani unde s-a întâlnit cu membrii acestei formațiuni politice.

La întâlnirea din această dimineață, a participat și Gheorghe Marcu, fostul președinte al PSD Botoșani, precum și alți foști social democrați. Este vorba de Relu Burlacu, fostul primar al comunei Stăuceni sau Marius Buliga, fost viceprimar al municipiului Botoșani.

Ponta a venit să se întâlnească cu membrii Pro România și să le transmită un mesaj înaintea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

„Am crezut cu toții în 2016 că o să se facă toate lucrurile alea bune pe care le vedeam la televizor. În perioada cât am fost la guvernare, s-au mișcat niște lucruri. Nu doar la pensii, la salarii ci și la partea de investiții, de fonduri europene. Am reușit să facem drumul spre Suceava, să pornim anumite proiecte. În 2016 a făcut toți campanie și am crezut că lucrurile alea bune o să continue. Din păcate, cineva ne-a furat votul. De doi ani ne uităm la televizor, scandal, cum intră în închisoare. Nu este treaba noastră dacă intră domnul Dragnea la închisoare. Nu putem toată țara să stăm și să ne uităm la scandalul ăsta. Drumul spre Iași se face? Ăla la care am pornit studiul de fezabilitate, am alocat bani? Nu se face. Investiții noi în Botoșani? Greu să fie investiții noi. Tinerii pleacă la Iași, București, în Spania, Franța, Anglia. Se spunea că PSD-ul are oameni buni și competenți care conduc țara. Acum toată lumea întreabă unde sunt oamenii ăia buni și competenți? La Pro România”, a spus Victor Ponta.

 

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )