Sport
TREI CUPE ale ROMÂNIEI cucerite de Club Sportiv Felix -Box Botoșani FOTO&VIDEO
PERFORMANȚĂ. Clubul Sportiv Felix – Box Botoșani a participat cu cinci sportive la Cupa României și a cucerit trei trofee. Competiția a avut loc în perioada 25 februarie – 2 martie la București.
Din cele cinci sportive intrate în competiție, patru dintre acestea au ajuns în finală și s-au obținut trei locul 1, un loc 2 și un loc 3.
Locul 1: Maria Alexoaei (cat. 59 kg – cadeți 13-14 ani). Este fiica antrenorului Felix Alexoaei și este una dintre cele mai mici și promițătoare sportive din Botoșani. La 12 ani și 9 luni, Maria Alexoaei a cucerit Cupa României. În semifinale, s-a impus la puncte după un meci foarte disputat în fața unei sportive din Năvodari iar în finala și-a învins adversara din Tr. Severin în doar 19 secunde.
Locul 1: Mihaela Gabriela Alexa (cat. 54 kg – junioare 15-16 ani). Este eleva Liceului cu Program Sportiv Botoșani, practică boxul de puțin timp, dar a reușit să cucerească Cupa României datorită pregătirii fizice foarte bune. „Efectiv și-a sufocat adversara”, spune antrenorul sportivei.
Locul 1: Andreea Amariei (cat. 64 kg – tineret). Practică boxul de doi ani și jumătate și are în palmares titlul de campioana națională a României, locul 2 Cupa Romaniei (2017), vicecampioană națională, locul 3 la Cupa României (2018). La ediția de anul acesta a Cupei României, în primul tur a întâlnit camioana României, o sportiva din Suceava. A învins-o la puncte, fiind o revanșa pentru Andreea. În finală, adversară i-a fost o sportivă de la Steaua București, principala favorită la această categorie. Andreea a reușit să se impună cu o decizie în unanimitate la puncte.
Citește mai mult pe SPORT BOTOȘANI