Connect with us

Politica

Județ Botoșani pierde 35 de milioane de lei. Achiței: „Cum să votez eu pentru? Nici ei nu ar fi trebuit să voteze pentru” VIDEO

Published

on

Deputatul Cristian Achiței îi pune la zid pe social democrații din Botoșani care au votat un buget mai mic pentru județul din care fac parte și susține că anul acesta nu vor fi bani pentru dezvoltare ci doar pentru funcționare.

Parlamentarul liberal susține că județul Botoșani a pierdut 35 de milioane de lei în timp ce Partidul Social Democrat primește anul acesta 150 de milioane de lei.

„Autoritățile locale sunt jefuite pentru al doilea an consecutiv. Au prin buget un miliard de lei mai puțin decât anul trecut. Plus că au fost încărcate cu sarcini suplimentare. Problema persoanelor cu handicap și a însoțitorilor, vor crea probleme grave în toată România. Practic, va fi afectat grav orice buget de dezvoltare și riscul este să vorbim doar de funcționare dar și aceea la limita avariei. Am văzut câțiva deputați din Botoșani, foarte țanțoși, deputatul fără voturi, altul care vede portocaliu în loc de negru, altul care e ministru, care vorbesc numai trăsnăi. Își dau cu părerea cum liberalii nu ar susține dezvoltarea județului Botoșani, când ei au votat în dispreț”, a spus deputatul Cristian Achiței.

„La anexa patru, față de prima variantă de buget unde erau 12 milioane, acum apar 19 milioane. La anexa șase, cea pentru drumuri județene, avem un plus de 11,9 milioane. Mai adăugăm 1,5 milioane la modernizarea drumului Botoșani – Tg. Frumos. Și vine anexa șapte despre care tovarășii pesediști din Botoșani nu spun nimic. Prevede sumele alocate din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. În prima variantă de buget erau 410 milioane iar în varianta guvernului sunt 356 de milioane. Un minus de aproape 55 de milioane. Luăm cele cu plus și cele cu minus și totalul în județul Botoșani este minus 35 de milioane. Când tu dai jos 350 de miliarde din bugetul județul Botoșani, cum să votez eu pentru? Nici ei nu ar fi trebuit să voteze pentru. Ei vorbesc acum de dezvoltare când taie banii bugetelor locale. E un buget al rușinii naționale, e un buget în care PSD-ul, cu o aroganță totală față de români și față de botoșăneni, își alocă 150 de milioane pentru partid”, a mai spus deputatul PNL.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )