Connect with us

Sport

FC Botoșani – Gaz Metan. L. Ciobotariu: “Avem nevoie de ei ca al 12-lea jucător”

Published

on

FC Botoșani va juca duminică după amiază cel mai important meci din acest sezon. Cu o victorie în fața formației Gaz Metan, FC Botoșani își poate asigura prezența în play-off.

Antrenorul Liviu Ciobotariu a făcut apel către suporteri să vină în număr mare și să susțină echipa.

“Un joc foarte greu pentru noi, cu miză mare. Au mai rămas, de fapt, doar două jocuri pentru noi de disputat în acest mini-retur. Trebuie să rămânem concentraţi pe ceea ce avem de făcut. Suntem aproape de a realiza un vis pe care ni-l dorim cu toţii, acela de a termina în primele şase. Presiune a fost la toate meciurile, însă este clar că în momentul în care ţi-au câştigat o poziţie, şi aici mă refer la locul şase, care duce la play-off, presiunea este mult mai mare. Eu am discutat şi cu jucătorii. Nu trebuie să fim tracasaţi. Trebuie să ne comportăm exact cum ne-am comportat şi până acum, să ne antrenăm foarte bine. Suntem conştienţi că cu o eventuală victorie putem să sperăm mult mai mult la ceea ce ne dorim, adică o clasare în primele şase locuri. Suntem concentraţi, suntem pregătiţi pentru acest joc. Adversarul pe care o să îl întâlnim este o echipă bună, o echipă cu un antrenor bun, Edi Iordănescu, care aşează foarte bine echipa în teren. Sunt convins că această echipă va veni foarte motivată la noi şi noi trebuie să răspundem pe măsură. Jucăm acasă, jucăm în faţa propriilor suporteri, avem nevoie de ei la stadion. Eu personal mi-aş dori să fie cât mai multă lume, cât mai mulţi suporteri de-ai noştri pentru a ne încuraja. Avem nevoie de ei ca al 12-lea jucător”, a spus Liviu Ciobotariu.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )