Connect with us

Administratie

Oamenii din Pomârla au tăiat peste 100 de porci când au auzit că a apărut pesta la ei în comună

Published

on

Locutorii comunei Pomârla au intrat în panică în momentul în care au aflat că a apărut un focar de pestă porcină africană. Într-o singură noapte aceștia au sacrificat două treimi din cei aproximativ 200 de porci cât erau în localitate.

Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla, spune că în acest moment există riscul să reapară cazuri de PPA deoarece virusul este foarte rezistent.

„Reacția oamenilor a fost imediată, peste posibilitățile noastre de înțelegere. În prima seară, două treimi din porcii din comuna Pomârla au fost sacrificați. DSV întreprinde inventariere din casă în casă împreună cu angajații noștri de circa trei zile. La 30 de case s-au mai găsit 10 porci, scroafe gestante sau purcei mici. Două treimi s-au sacrificat. Aud că și în comunele învecinate, Ibănești, Hilișeu Horia, același lucru s-a întâmplat. Așa reacționează oamenii la neîncredere, nu au încredere în autorități, în despăgubiri. Noi am făcut informare pe toate canalele. Oamenii au propria lor abordare, îmi spun că dintotdeauna au fost boli la animale și ei cred că este o boală ca oricare alta. Virusul se poate păstra în aceste gospodării și în viitorul apropiat poate izbucni din nou. Există acest pericol”, a spus primarul comunei Pomârla.

După ce au tăiat porcii, unii au încercat să-i transporte în alte localități dar au fost opriți de către filtrele de la ieșirea din Pomârla.

„Au încercat câțiva să transfere carnea și au fost întorși. Chiar și aseară au fost confiscate cantități mici și ulterior distruse. Oamenii au auzit și nu mai încearcă să scoată. Toate intrările către Racovăț, Hilișeu Horia, toate sunt blocate de către filtre. Controlul este extrem de minuțios. Dar există pericolul de a ține virusul în gospodării”, a mai precizat Dumitru Chelariu.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )