Connect with us

Sport

Dinamo – FC Botoșani. L. Ciobotariu: Nu vom merge la egal chiar dacă și un egal ne-ar avantaja

Published

on

Antrenorul Liviu Ciobotariu și jucătorii FC Botoșani vor să-și păstreze șansele la play-off iar pentru asta sunt obligați să obțină minim un punct în meciul de duminică împotriva formației Dinamo.

Ambele echipe vin după două victorii în acest an și speră să prindă locul șase. Dacă Dinamo este obligată să câștige tot până la finalul returului, FC Botoșani poate ajunge în play-off și cu 6 sau 7 puncte în ultimele trei etape.

„Vom întâlni o echipă schimbată față de anul trecut. Schimbată în bine. Am văzut rezultatele pe care le-au obținut în 2019. O echipă cu un antrenor foarte bun, antrenor cu experiență, cu jucători care pot decide soarta unui joc. Mă refer la Nistor, Montini. Va fi un joc dificil pentru noi, jucăm în deplasare. Suntem pregătiți, vom merge la București să scoatem un rezultat pozitiv. Avem nevoie de puncte, suntem pe locul șapte și ne dorim să ne păstrăm acest loc. 32 de puncte nu sunt suficiente pentru a prinde locul șase și trebuie să acumulăm puncte. Nu vom merge la egal chiar dacă și un egal ne-ar avantaja. Mergem să jucăm fotbal. Cred că locul șase se va decide în ultima etapă”, a spus Liviu Cobotariu.

Tehnicianul botoșănean a fost jucător și antrenor la Dinamo și cunoaște foarte bine acest club. Și-a pus în gardă jucătorii că îi va aștepta o atmosferă ostilă dar este convins că Ongenda, Fabbrini și ceilalți vor face un meci foarte bun.

„Știu ce înseamnă Dinamo. Am jucat la Dinamo, am antrenat la Dinamo, cunosc spiritul lui Dinamo însă îmi doresc să mergem să jucăm fotbal. Trebuie să fim pregătiți, în primul rând mental. Să ne așteptăm la un Dinamo care va veni să facă presiune. E normal, joacă acasă. Noi o să avem de partea noastră această ambiție de a scote un rezultat pozitiv. Va fi un joc spectaculos, un joc interesant. Nu vreau să mă gândesc la alte lucruri. Important este ca echipa noastră să arate bine iar rezultatul va veni. Trebuie să recunoaștem că suporterii lui Dinamo fac o atmosferă unică. Sunt fantastici. De când m-am apucat de antrenorat, am jucat împotriva lui Dinamo și nu am pierdut niciodată. Voi vedea la ora jocului cum voi fi primit”, a mai spus Liviu Ciobotariu.

Lipsesc Roman și Soiledis

Liviu Ciobotariu nu va putea miza în meciul de duminică pe atacantul Mihai Roman și fundașul stânga Aristidis Soiledis. Foarte probabil, cei doi vor fi înlocuiți cu Lorand Fulop și Marcel Holzman.

„Avem ceva probleme de efectiv. Avem doi jucători suspendați. Mihai Roman și Aristidis. Avem ceva probleme cu jucătorii accidentați. Sperăm să-i recuperăm până la începerea jocului. Eu am mare încredere în jucători, vom mergem să ne batem pentru un rezultat pozitiv. Dacă vom avea aceeași determinare ca în meciurile cu Chiajna și Voluntari, vom obține un rezultat care să ne dea speranțe”, a mai declarat Ciobi.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )