Connect with us

Politica

Costel Romanescu: “Mi s-a întocmit dosar penal de către unii care acum sunt în PNL și profita de munca unor proști ca…”

Published

on

Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș, a anunțat în urmă cu câteva zile că demisionează din toate funcțiile pe care le deține în Partidul Național Liberal. El s-a arătat nemulțumit de modul cum este condus partidul de către actualii lideri.

Unii l-au felicitat pentru alegerea făcută iar alții l-au pus la zid. Ulterior, Costel Romanescu a avut o reacție la adresa unor membri PNL Botoșani despre care spune că profit de munca unor care au ridicat partidul.

“Îmi pare rău să constat că în politică nu ai voie să ai opinie separată, nu ai voie să gândești altfel decât cei de sus, trebuie să te supui orbește. Totul este ori alb ori negru, alte nuanțe nu au loc, dar când se iau hotărâri nimeni nu te întreabă dacă ești de acord sau nu. Eu nu am spus nicăieri că plec din PNL dar dacă deranjez prin felul meu direct și nu lucrez murdar, pe la spate cum mulți o fac, rog cei care pot să mă dea afară din partidul pe care l-am slujit cu devotament și pentru care mi-am atras dușmani și destule probleme. Celor care abia li s-a uscat cerneala pe carnetul de membru PNL și care nu au demonstrat prin munca și voturi aduse PNL-ului, nu le doresc decât succese și abia când o sa aducă servicii acestui partid, le dau voie să mă judece sau să-mi dea sfaturi. Eu am spus ce gândesc și ca mine gândesc mulți liberali dar nu au curajul să o spună de frica unor repercusiuni, dar am să le spun că eu am suferit pentru că am slujit cu devotament acest partid. În 2007 am rămas câțiva care am dus acestă organizație județeană unde este acum. Mi s-a întocmit dosar penal de către unii care acum sunt aici în partid și profită de munca unor proști ca Verginel Gireadă, Florin Țurcanu, Nicu Rebenciuc, Relu Târzioru și subsemnatul. Dragilor, vă doresc succes și măcar văruiți ce am clădit noi. Eu am obosit și nu mai are rost să trag la această căruță”, este reacția lui Costel Romanescu.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )