Connect with us

Politica

Mihaela Huncă: “Profesorii sunt, în continuare, bătaia de joc a Guvernului!”

Published

on

Mihaela Huncă, deputat Pro România, susține că guvernul nu și-a respectat promisiunea față de cadrele didactice și mai mult, Ministerul Educației i-a obligat pe profesori să intre în concediu în vacanta intersemestrială.

”Acordul, așa numit istoric, semnat cu sindicatele din domeniu la Alba Iulia, a ajuns de fapt, o minciună, o păcăleală istorică. Măririle de salarii, drepturile câștigate în instanță, condiții mai bune în școli, toate promisiunile au fost uitate sau amânate în ultimele luni. Ba mai mult, ministrul educației distruge acum și concediile profesorilor!”, declară deputatul Pro România Mihaela Huncă.
Ministerul Educației Naționale, printr-o adresă, trimite forțat personalul didactic în concediu de odihnă. Motivul este unul cel puțin bizar: guvernul trebuie sa scadă drastic cheltuielile în acest an, începând chiar cu profesorii. Toate astea în condițiile în care în fiecare an educația a fost subfinanțată.
”Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului. Programarea se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor. În sistemul românesc de învățământ angajatorul este unitatea de învățământ unde salariatul își desfășoară activitatea și de unde își încasează salariul. Consider că trimiterea forțată în concediu de odihnă este un abuz al Ministerului Educației la adresa cadrelor didactice.
Un gest incalificabil al Ministerului Educației Național! Stimați guvernanți, nu trebuie să uitați că a investi în educație înseamnă a investi în viitor. Educaţia rămâne în continuare o „cenuşăreasă“, o repetentă atunci când vine vorba de resurse financiare. Demotivarea cadrelor didactice existente, duce la scăderea performanţei cu efecte negative pe termen mediu și lung asupra întregii societăți”, declară deputatul Mihaela Huncă.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )