Connect with us

Administratie

Primarul Flutur vrea să afle prioritățile din zona metropolitană

Published

on

Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice locale, a identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România.

”Am fost bucuroși să sprijinim acest proiect al Băncii Mondiale, punând la dispoziția specialiștilor săi documentațiile de care aveau nevoie pentru a face selecția de proiecte. În felul acesta se vor contura prioritățile pe care Primăria Botoșani și Zona Metropolitană vor trebui să le urmărească pentru a asigura dezvoltarea acestei zone. Vom obține în final, o viziune de dezvoltare care să asigure eficiență, sustenabilitate și o calitate înaltă a vieții pentru cetățeni” a declarat Primarul Cătălin Flutur .

Ca atare, până în 22 martie, cetățenii și actorii locali din România sunt invitați să se implice civic pentru viitorul orașelor lor, în cadrul campaniei de consultare „Alege Prioritățile Orașului Tău!”, realizată în parteneriat și cu Urbanize Hub.

Fiecare cetățean este încurajat să acceseze linkul către chestionar (kwiksurveys.com/s/e7k9afsk), să aleagă orașul său și să ierarhizeze proiectele generate pentru acel oraș, de la 1 la 10 (numărul de proiecte diferă ușor de la o reședință de județ la alta), în funcție de importanța și impactul asupra comunității locale și a regiunii metropolitane.

Pentru Botoșani, lista proiectelor este:

  • Șoseaua de centură (varianta de ocolire) a Municipiului Botoșani prin Curtești (valoare: 25 mil. Euro)
  • Proiectul de dezvoltare a serviciului de iluminat public(valoare: 6 mil. Euro)
  • Realizarea de depozite frigorifice pentru păstrarea și conservarea de produse agricole și a unor Piețe de Gros Metropolitane(valoare: 5 mil. Euro)
  • Proiectul de transport public metropolitan(valoare: 15 mil. Euro)
  • Proiectul de dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare(valoare: 5 mil. Euro)
  • Strategia de dezvoltare durabilă prin realizarea alimentării cu gaz-metan a fiecărei localități(valoare: 10 mil. Euro)
  • Transportul de călători și de mărfuri prin modernizarea unei linii feroviare Botoșani – Suceava(valoare: 15 mil. Euro)
  • Șoseaua de centură (varianta de ocolire) a Municipiului Botoșani prin Bălușeni și Stăuceni(valoare: 20 mil. Euro)
  • Infrastructura de business (parcuri tehnologice, incubator de afaceri în comuna Răchiți și incubator de afaceri în orașul Bucecea) pentru Zona Metropolitană Botoșani(valoare: 26 mil. Euro)

La finalul campaniei va fi dezvoltată o listă finală de proiecte prioritare majore de dezvoltare urbană. Fiind agreate pentru prima dată atât de către administrația publică, cât și de comunitatea locală, aceste liste de proiecte vor putea informa deciziile viitoare de investiții publice respectând o viziune comună.

”Fac un apel le dumneavoastră, locuitorii municipiului Botoșani, să ajutați la ierarhizarea acestor proiecte, astfel încât să putem obține o imagine cât mai corectă a necesităților dezvoltării Zonei Metropolitane Botoșani, cu speranța că vom găsi și fondurile necesare realizării lor”, a conchis Primarul Cătălin Flutur.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )