Connect with us

Evenimente

Doi tineri din Botoșani s-au răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu, la Gura Humorului

Published

on

Doi tineri din judeţul Botoşani, aflaţi pe un ATV cu care se plimbau duminică după-amiază pe un drum forestier, s-au răsturnat în albia unui pârâu. În urma impactului, cei doi pasageri ai motociclului au fost uşor răniţi, având nevoie de îngrijiri medicale.

Accidentul s-a produs în jurul orei 16.45, în timp ce un tânăr de 18 ani conducea ATV-ul pe care se afla împreună cu o fată de 14 ani, ambii din municipiul Botoşani, pe drumul forestier Pârâul Bocanci, care face legătura dintre strada Ştefan cel Mare din Gura Humorului şi releele de pe deal. La un moment dat, din cauza faptului că nu a fost atent la drum şi a privit în spate să vadă cum filmează fata din spatele său, tânărul a virat spre stânga, iar ATV-ul a părăsit drumul, răsturnându-se în albia pârâului, la o diferenţă de nivel de circa 7 metri. În urma accidentului, cei doi ocupanţi ai motociclului au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tânărul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate apoi mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din Gura Humorului, chiar dacă evenimentul nu a avut loc pe un drum deschis circulaţiei publice şi nu poate fi catalogat drept accident rutier.

Sursa: Monitorul de Suceava

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )