Connect with us

Evenimente

Armă descoperită într-o locuință din Pomârla

Published

on

La data de 16.01.2019, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul subunităţilor de poliţie au organizat pe raza de competenţă o acţiune având drept scop combaterea criminalităţii itinerante.

Astfel, cu ocazia unei percheziţii efectuată la domiciliul unui bărbat de 34 de ani din comuna Pomârla, au fost identificată o armă cu destinaţia tir sportiv, supusă autorizării, precum şi muniţia aferentă, respectiv cantitatea de 1.500 de proiectile, bunurile fiind deţinute în mod ilegal.

Acestea au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )