Connect with us

Sport

Patronul unui club din play-off îl vrea pe Cornel Șfaițer: „Îmi plac oamenii care sunt mai simpli, nu care vorbesc”

Published

on

După plecarea de la FC Botoșani, Cornel Șfaițer a primit mai multe propuneri de colaborare de la cluburi din primele două eșaloane. Dacă anul trecut a refuzat toate ofertele, acum pare tentat să revină în fotbal.  

Cornel Șfaițer a avut discuții în vara și toamna trecută cu patronii cluburilor Dinamo și CFR Cluj dar nu a acceptat să revină în fotbal. Ulterior, s-au mai vehiculat și alte variante precum Voluntari, Chiajna sau Hermannstadt. Între timp, patronul clubului Sepsi Sf. Gheorghe a declarat că sunt doi oameni cu care și-ar dori să lucreze. Aceștia sunt Iuliu Mureșan și Cornel Șfaițer.

„În momentul de faţă, clubul ăsta e o familie şi vreau să îmi menţin familia aşa cum e. Voiam să îl sun să vorbesc măcar cu el (n.red – pe Iuliu Mureşan). Dacă ar fi să aleg, el ar fi un personaj potrivit pentru mine sau şi domnul Şfaiţer de la Botoşani e o idee.  Mie îmi plac oamenii care sunt mai simpli, nu care vorbesc, ci care fac”, a declarat patronul clubului Sepsi Sf. Gheorghe pentru Prosport.

Cu cinci etape înainte de finalul returului, Sepsi este pe locul 4 în Liga 1 cu 33 de puncte și are șanse mari de a prinde play-off-ul.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )