Connect with us

Educatie

Încă o săptămână și jumătate de vacanță. Calendar an scolar 2019

Publicat

pe

Elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal sunt în vacanța de iarnă, în care au intrat în data de 22 decembrie 2018. Vacanța de iarnă are durata de trei săptămâni, astfel că școala reîncepe în data de 14 ianuarie 2019.

Elevii vor merge la școală încă două săptămâni, pentru că după aceea va urma o nouă vacanță, de o săptămână: vacanţa intersemestrială: 2 – 10 februarie 2019. Dar până atunci, vor mai avea o zi liberă:  joi, 24 ianuarie 2019, Ziua Principatelor Române.

Va urma după aceea vacanța de primăvară, care include perioada Paștelui (catolic: 21 aprilie, ortodox: 28 aprilie), dar și ziua de 1 Mai, care era liberă: vacanţa de primăvară: 20 aprilie – 5 mai 2019.

Multașteptata vacanţă de vară este programată în intervalul 15 iunie – 15 septembrie 2019.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Alte zile libere

Alte zile libere pentru elevi și profesori vor fi 30 noiembrie 2018, de Sfântul Andrei (cade vineri),  24 ianuarie 2019, Ziua Principatelor Române, și 1 mai 2019, Ziua Muncii.

Unele școli ar putea avea liber și de 5 octombrie 2018, respectiv 5 iunie 2019.

Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )