Connect with us

Politica

Cele 12 ambulanțe noi au ajuns în Botoșani. Politicienii au stat la rând să facă poze cu ele FOTO&VIDEO

Published

on

Mare agitație astăzi dimineață în Piața Revoluției din municipiul Botoșani. Prefect, subprefect, parlamentari, președinte de CJ și șefi de instituții s-au adunat pentru a se fotografia cu cele 12 ambulanțe noi care au fost repartizate județului Botoșani.

Pentru ca evenimentul să nu treacă neobservat de botoșăneni, s-a ordin să se pornească sirenele. Cei care erau prin zonă, s-au oprit să vadă ce întâmplă și astfel au aflat că județul Botoșani a primit 12 ambulanțe.

Până astăzi, Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani avea 23 de autosanitare tip B și C numai că acestea stăteau mult prin service. Potrivit celor de la SJA Botoșani, o ambulanță ar trebuie utilizată 5 ani sau 300.000 de kilometri. La ora actuală, sunt autospeciale cu o vechime de 10 ani și un milion de kilometri care pleacă pentru a salva persoane.

O parte dintre acestea vor fi trase pe dreapta și înlocuite cu cele abia venite. „La Botoșani au ajuns cele 12 autosanitare. Este un  moment important la care i-am invitat pe toți managerii unităților sanitare din județ. Din cele 12 autosanitare, 10 sunt repartizate la Serviciul Județean de Ambulanță iar 2 sunt repartizate Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență”, a spus prefectul Dan Șlincu.

Parlamentarii PSD promit că anul viitor vor mai veni câteva ambulanțe în județul Botoșani și că vor fi înlocuite cele cu vechime mai mare de 5 ani.

„Ceea ce vedeți aici reprezintă prima etapă a acestui proiect. La nivelul țării vor fi distribuite 1247 de ambulanțe. Ambulanțele sunt pe categorii, tip B, C, A, 4X2, 4X4. În primă față, la Botoșani au ajuns 12 ambulanțe. Sperăm ca la începutul anului viitor să continue programul. Tot ceea ce vedeți aici are o valoare de peste 5 milioane de lei. Programul depășește 420 milioane lei”, a afirmat senatorul Doina Federovici.

Noile ambulanțe vor permite personalului medical să ajungă mai repede la persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale.

„Efectele benefice le vor simți pacienții care vor solicita ajutor medical prin 112. Se va resimți în timpul de preluare și condiții mai bune de transport către spital. Noi funcționăm pe echipajul tip C1 de terapie intensivă mobilă și echipaje de prim ajutor. Deocamdată vor fi înlocuite doar două dintre acestea. Ulterior, am înțeles că vor fi în totalitate înlocuite cele vechi. Ne dorim să mai înființăm câteva stații cu echipaje de prim ajutor acolo unde nu avem posibilitatea să ajungem într-un timp util”, a precizat Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD Botoșani.

De asemenea, dotările și aparatura medicală de pe noile ambulanțe sunt ceva mai performante și permit o intervenție mai eficientă.

„Aceste ambulanțe au parametri biologici care pot fi măsurați la timp și știm exact în ce condiții este adus pacientul ca să putem interveni de urgență la camera de gardă”, a precizat medicul Tamara Ciofu, deputat PSD.

Potrivit reprezentanților SJA Botoșani, de ieri dimineață și până în această dimineață, 167 de botoșăneni au sunat la 112 și au solicitat intervenția cadrelor medicale.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )