Connect with us

Politica

Deputatul Mihaela Huncă: „Toate creșterile la legea pensiilor să se aplice de la 1 ianuarie 2019”

Published

on

Parlamentarii partidelor de opoziție le solicită social democraților să majoreze pensiile începând cu 1 ianuarie 2019 și nu din 2021. Proiectul de lege a trecut de Senat și acum este la Camera Deputaților care este for decizional.

Deputatul Mihaela Huncă susține că amânarea majorării pensiilor pentru 2021 este de fapt o păcăleală și că nimeni nu poate avea o garanție că atunci vor fi bani. Ea a declarat că Partidul Pro România a depus un amendament care are susținerea celorlalte partide de opoziție și așteaptă susținere chiar din partea unor parlamentari PSD.

„Toți deputații Pro România au depus un amendament. Toate creșterile prevăzute în acest proiect al legii pensiilor să se aplice de la 1 ianuarie 2019. Părinții și bunicii noștri au dreptul la acest lucru. Această creștere ar putea să acopere atât inflația cât și creșterea prețurilor. Nu trebuie să-i păcălim că abia în 2021 se vor mări pensiile. Ar putea spune că nu sunt bani în 2019. Dacă nu sunt bani în 2019, de unde știm că vor fi bani în 2021? Din respect pentru părinți și bunici, Pro România a făcut acest amendament. Pentru susținerea acestui amendament, apelăm la alianța anti-Dragnea care s-a format ad-hoc miercuri. Această alianță este formată din membri de la Pro România, de la minorități, de la PSD dar și membrii partidelor din opoziție. Sper ca săptămâna viitoare să aducem această veste bună, că a trecut amendamentul. În această perioadă ar fi trebuit să știm și proiectul bugetului pe 2019. Dezbaterile trebuiau începute din luna octombrie. Dacă noi încă nu știm bugetul pe 2019, cum putem ști că vom avea posibilitatea ca în 2021 să fie aceste creșteri? Chiar nu trebuie să-i mințim pe părinții și bunicii noștri. Dacă sunt prevăzute aceste creșteri, ele trebuie să fie de la 1 ianuarie 2019”, a declarat Mihaela Huncă, deputat Pro România.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )