Connect with us

Sport

Liviu Ciobotariu: „Am reușit să le redau încrederea jucătorilor, să dau acest restart”

Published

on

Noul antrenor principal al FC Botoșani a debutat cu dreptul, reușind să învingă pe CSU Craiova cu scorul de 2-1. El și-a felicitat jucătorii pentru atitudinea avută în această partidă și spune că punctele erau foarte importante.

Liviu Ciobotariu nu a reușit să schimbe mare lucru în timpul scurt avut la dispoziție dar i-a determinat pe jucători să fie mult mai agresivi.

„A fost o partidă dificilă, am întâlnit un adversar foarte bun, o echipă care se poate bate la titlu. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus, aveam nevoie de cele trei puncte, eram datori față de suporteri, față de orașul Botoșani. am discutat cu jucătorii toată săptămâna, le-am transmis ceea ce am avut de transmis și sunt bucuros că am luat cele trei puncte. Pentru noi înseamnă foarte mult pentru moral. Am reușit să le redau încrederea jucătorilor, să dau acest restart. Nu a fost o partidă ușoară, am trăit-o cu emoții. Puteam să ne desprindem dar în același timp puteam să încasăm încă un gol. Sunt bucuros că am reușit să câștigăm cele trei puncte care erau foarte importante pentru noi. Ne așteaptă jocuri grele, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să acumulăm puncte în meciurile următoare”, a spus Liviu Ciobotariu.

Repriza a doua a meciului cu CSU Craiova a arătat că jucătorii echipei FC Botoșani au probleme din punct de vedere fizic.

„Am avut ceva frământări în această săptămână. Mă refer în primul rând la vreme. Am avut probleme cu terenurile de antrenament. Am încercat să ne adaptăm”, a explicat antrenorul principal al FC Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad