Connect with us

Administratie

Liberalii sunt dispuși să accepte majorarea tarifelor la gunoi, cu patru amendamente

Published

on

Tentativele conducerii Consiliului Județean de a majora tarifele la salubritate au eșuat deoarece liberalii s-au opus. Între timp, liderul grupului de consilieri județeni PNL a anunțat că majorarea ar putea fi aprobată în următoarea ședință.

Pentru a fi aprobată majorarea tarifelor, consilierii județeni PSD vor trebui să accepte amendamentele liberalilor. Gheorghe Sorescu, liderul consilierilor județeni PNL a declarat că depune patru amendamente la proiectul inițiat de președintele Consiliului Județean.

„Au fost cinci încercări repetate ale PD-ului de a impune niște tarife. Noi de fiecare dată ne-am opus. Am avut o discuție cu președintele și am cerut un termen pentru a prezenta amendamente la acest proiect de hotărâre. A ajuns la o formă care poate fi luat în discuție. Odată cu modificarea acestor tarife, populația să nu aibă de plătit mai mult. Avem pregătite patru amendamente. Data de la care se aplică aceste tarife să fie cu 1 ianuarie 2019. Solicităm să se valorifice materialele reciclabile și să se cumpere containere până la sfârșitul trimestrului unu. Un alt amendament este ca timp de un an, Diasil să colecteze deșeurile verzi și inerte iar Urban Serv să reușească să facă o investiție pentru a procesa aceste deșeuri verzi. Un alt amendament este ca Diasil să aibă program inclusiv sâmbăta și duminica”, a spus Gheorghe Sorescu care a adăugat că în cazul în care nu este de acord, firma Diasil poate solicita rezilierea contractului.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )