Connect with us

Sport

Omul care a menținut handbalul în Botoșani mai bine de patru decenii vrea să organizeze un eveniment care va umple Polivalenta FOTO

Published

on

Când spui Vasile Alexandru, spui handbal în Botoșani. După o carieră de 43 de ani, antrenorul care a inițiat mii de copii în tainele handbalului, s-a pensionat. Nu poate sta departe de acest sport și visează să-i adune într-o echipă pe cei mai buni jucători botoșăneni care acum evoluează în Liga Națională.

Vasile Alexandru (66 ani) și-a început cariera de antrenor în 1975, imediat după terminarea Facultății de Educație Fizică. În cei 43 de ani de antrenorat a format mii de sportivi iar cei mai buni dintre cei buni au ajuns la loturile naționale și la echipe din prima ligă a handbalului românesc. În momentul de față, nouă jucători plecați de la LPS Botoșani și antrenați de Vasile Alexandru, joacă la echipe din Liga Națională de handbal iar trei dintre ei sunt în lotul național de seniori.

„Acum avem nouă jucători botoșăneni în prima ligă din care opt sunt în loturile naționale. Au fost la loturile naționale de cadeți, juniori, tineret și acum sunt la seniori. În lotul național de seniori sunt Roșu, Bobeică și Cântec. Cântec e om de bază la Turda, a câștigat în primăvară Campionatul European al Cluburilor. Roșu e unul dintre cei mai buni de la Steaua București, a jucat și la CSM București. Tiberiu Moldovanu este la HCM Vaslui, Didi Hrimiuc este la Focșani. Bobeică a fost la Campionatul European de tineret din Brazilia, acum joacă la Buzău. Îi mai avem pe Gabriel Burlacu, Ady Tîrzioru și Andrei Olariu la Suceava. De asemenea, mai sunt jucători de la LPS Botoșani care joacă în divizia A”, ne-a spus Vasile Alexandru.

Visul antrenorului botoșănean este să-i vadă pe cei mai buni elevi ai lui în aceeași echipă. Vrea să organizeze în Sala Polivalentă Elisabeta Lipă, un meci demonstrativ între o echipă formată din botoșănenii care joacă în prima ligă și CSU Suceava sau CSM Botoșani. Este convins că sala va fi plină.

„Dragostea pentru handbal mă face să sper că într-o zi îi aducem pe toți acești jucători la Botoșani pentru un meci demonstrativ. Ori cu echipa pe care o avem la Botoșani, ori cu Suceava. Sunt niște cheltuieli și ne-ar trebui un sponsor. Am vorbit cu ei, ar fi dispuși să vină. Să vadă și botoșănenii că avem vârfuri în handbal”, a mai spus antrenorul botoșănean.

Dacă toți acești jucători ar putea fi aduși la CSM Botoșani, echipa locală ar juca în cupele europene și chiar s-ar lupta pentru titlu. Asta consideră Vasile Alexandru. Din păcate, este imposibil. CSM Botoșani abia are bani de deplasări și nu își poate permite să plătească salarii de mii de euro.

„Dacă ar exista posibilitatea să-i aducem la Botoșani, ar fi o echipă cu pretenții în Liga Națională. Dar cum să-i aduci? Ei câștigă foarte bine la cluburile unde sunt acum. Sunt care au 4000 de euro pe lună, plus prime de joc. Handbalul este pe cale de dispariție în Botoșani, un lucru care mă doare. E foarte greu să aduci copii în oraș, părinții nu au posibilități. Cei din oraș sunt cu gândul la discoteci, cafenele, droguri…”, ne-a mai spus Vasile Alexandru.

Tot de la LPS Botoșani a plecat și Anamaria Drăgut, o componentă a lotului național al României. A evoluat la mai multe echipe din prima ligă, inclusiv la Zalău, sub comanda lui Gheorghe Tadici. În prezent joacă în campionatul Ungariei și probabil va participa la Jocurile Olimpice din 2020.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )