Connect with us

Sport

Cornel Șfaițer monitorizează jucătorii tineri din România: Trimit oameni să-i urmărească la meciuri

Publicat

pe

Fostul președinte al FC Botoșani și-a făcut o bază de date cu jucătorii tineri care evoluează în eșaloanele doi și trei. Este vorba de jucători care au sub 20 de ani și care deja au confirmat la echipele lor.  

Cornel Șfaițer a fost în ultima perioadă la mai multe meciuri atât în liga a II-a cât și a III-a și spune că are colaboratori în țară care urmăresc evoluțiile unor jucători tineri.

„Este o plăcere a mea să urmăresc jucători tineri, să am o bază de date. Îmi face plăcere să urmăresc jucătorii tineri. Când nu ești implicat în fenomen, altfel te uiți la jucători. Dacă văd un jucător de perspectiva, trimit oameni să-l urmărească la meciuri”, ne-a spus Cornel Șfaițer care a mai precizat că sunt câțiva copii foarte talentați, inclusiv un Moruțan2.

Cornel Șfaițer a fost și la unele meciuri ale FC 2 Botoșani, echipă care joacă în eșalonul trei.

„Sunt jucători tineri care au mult de muncă. Sunt câțiva dar le trebuie jocuri, încredere. Le trebuie și rezultate. Cu tinerii trebuie să ai răbdare. Eu am fost cu ideea să facem echipa a doua. Un prim pas a fost făcut în 2005/2006 când era Mihai Ciobanu antrenor. Patache și Acsinte au făcut pasul de la echipa a doua la prima echipă. Acum prima echipă este în Liga1, jucătorii trebuie foarte bine selectați, ceea ce se lucrează la prima echipă trebuie să se lucreze și la echipa a doua. Trebuie o colaborare strânsă între antrenorii celor două echipe. Piftor a fost jucătorul răsărit din generația lui. El a făcut progrese. L-am văzut pe Andronic care a marcat trei goluri în meciul cu Darabani. În primăvara anului 2017 l-am urmărit la două jocuri la București. Pe Florescu l-am urmărit cât a jucat la Mioveni. Sunt câțiva jucători buni dar mai pot fi aduși din țară jucători tineri. Important este să fie un mediu bun, infrastructură, condiții și un staff bun. Să creștem și noi jucători”, a mai spus Cornel Șfaițer.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )