Connect with us

Sport

Valeriu Iftime: „La pauză am pus pariu cu colegii mei că batem cu 2-1”

Published

on

FC Botoșani a învins cu 2-1 la Mediaș și a urcat pe locul opt în clasament, fiind la doar cinci puncte de play-off. După acest meci, Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, a redevenit optimist și speră la cel puțin patru puncte în meciurile cu Viitorul și CFR Cluj.

„Băieții merită felicitați. Acest rezultat nu a fost o întâmplare chiar dacă au avut și ei niște ocazii. Au jucat acasă, este o echipă care vrea play-off. noi am dominat în repriza a doua. Am făcut meci de meci. Bravo lui Costel și bravo echipei. Poate ușor, ușor ne revenim. Dacă îi batem pe cei de la Viitorul, aprindem iar luminița speranței pentru play-off. Nu ăsta ar trebui să fie obiectivul nostru. Obiectivul este să jucăm fotbal, să nu fim fricoși iar în seara asta a fost o echipă formidabilă. Sunt foarte importante aceste puncte. La Mediaș nu câștigă mulți. Noi am dominat Craiova, am avut ocazii mari cu Steaua, am avut ocazii cu CFR Cluj. Avem două meciuri acasă cu Viitorul și CFR Cluj în care sper să obținem puncte. Am speranță. La pauză am pus pariu cu colegii mei că batem cu 2-1. Am avut o încredere nebună în meciul de astăzi. Echipele care joacă fotbal, au probleme cu noi”, a spus Valeriu Iftime.

Patronul clubului FC Botoșani i-a remarcat în meciul de la Mediaș pe Mihai Roman și Cătălin Golofca dar a fost nemulțumit de prestația lui Ongenda.

„Roman poate fi un atacant valoros dacă are mingi și dacă e atent. Golofca este fotbalist când muncește. Ongenda a făcut un meci slab. Poate că el e mai bun acasă decât deplasare unde este nevoie de alt tip de efort. Acasă este mult mai constructiv”, a mai spus Valeriu Iftime.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )