Connect with us

Administratie

Aproape 100 de cupluri premiate în An Centenar la Rădăuți Prut FOTO&VIDEO

Publicat

pe

Toate cuplurile din comuna Rădăuț Prut, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie sau mai mult, au fost premiate astăzi la căminul cultural din localitatea Miorcani. Evenimentul a fost o premieră pentru comuna Rădăuți Prut.

  • Premierea a început cu un cuplu care are 73 de ani de căsătorie

Aproape 100 de cupluri din comuna Rădăuți Prut, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie sau mai mult, au fost invitate astăzi la căminul cultural din localitatea Miorcani, pentru a fi sărbătorite. Nu au putut ajunge toți deoarece unii au probleme de sănătate dar vreo 70 de cupluri au fost prezente. Cei care nu au putut participa, vor primi premiile acasă.

Oamenii au fost așteptați ca la o adevărată nuntă, cu mesele întinse și orchestra pregătită să le cânte.

Gazdă a fost primarul Viorel Nichiteanu care le-a oferit oamenilor câte o diplomă de excelență, un buchet de flori și câte un plic cu bani după care i-a invitat la masă și la distracție. Cozmiță Lascarache și orchestra lui au venit la Rădăuți Prut să le cânte mirilor. La început, au fost timizi dar îndemnați de Cozmiță și de primar, oamenii au ieșit la dans și s-au distrat cum nu au mai făcut-o de mult timp. Printre sărbătoriți s-au numărat un fost primar, un fost deputat în perioada comunistă, ingineri, profesori, oameni care au lucrat la mina din Miorcani sau oameni care au muncit în agricultură.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )