Connect with us

Administratie

Macaleți insistă să majoreze tarifele la salubritate în favoarea Diasil Suceava. Liberalii se opun

Published

on

Șefii Consiliului Județean au încercat din nou să mărească tariful la salubritate dar proiectul nu a trecut nici de această dată.

Doar 22 din cei 33 de consilieri județeni au venit la ședința din această dimineață în care urma să se dezbată proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor activităților aferente serviciului de salubrizare prestate de către operatorul de salubrizare Asocierea S.C. DIASIL SERVICE S.R.L. SUCEAVA  & S.C. ROSSAL S.R.L. ROMAN și aprobarea Actului Adițional nr. 2/2018 la Contractul de delegare a gestiunii, prin concesiune, a activității de administrare a stațiilor de transfer, sortare a deșeurilor municipale și administrare a depozitului de deșeuri –  Județul Botoșani.

Deranjați că nu se mărește tariful așa cum vor ei, cei de la Diasil Servici Suceava au amenințat că reziliază contractul și că vor acționa în judecată Consiliul Județean Botoșani, urmând să ceară daune de 3,5 milioane de lei. Adresa trimisă de Diasil a fost prezentată în ședință dar consilierii județeni nu au fost impresionați. Liberalii au cerut o întâlnire cu primarii deoarece autoritățile locale vor trebui să suporte această majorare.

Pentru a fi aprobat proiectul, era nevoie și de voturile liberalilor. Cum aceștia s-au opus, nici de această dată nu a fost aprobată majorarea dorită de Diasil Suceava și Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )