Connect with us

Social

Zece familii din judeţ, beneficiare de ajutoare sociale de urgenţă

Published

on

În şedinţa de Guvern de săptămâna trecută s-a aprobat acordarea unor ajutoare de  urgenţă, printre care s-au regăsit şi zece dosare elaborate în acest sens de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi avizate de prefectul judeţului.

Astăzi, reprezentanţii celor zece familii sau persoane singure au fost invitaţi la sediul AJPIS unde, în prezenţa subprefectului Daniela Lozneanu şi a directorului instituţiei, Sebastian Tocariu, au intrat în posesia sumelor cu care îşi vor putea rezolva problemele urgente cu care se confruntă- de sănătate sau financiare.
Sumele acordate au valori cuprinse între 1.500 şi 4.000 de lei şi au ajuns la familii sau persoane singure din Botoşani, Dorohoi, Ştefăneşti, Hudeşti, Unţeni şi Coşula.
„Instituţiile au făcut eforturi pentru ca aceste ajutoare să ajungă la dumneavoastră în timp util şi sper că vă vor fi de folos pentru a atenua starea de vulnerabilitate în care vă aflaţi”, le-a spus subprefectul Daniela Lozneanu beneficiarilor prezenţi.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )