Connect with us

Sport

Fabbrini și Karaboue sunt pregătiți să debuteze în Liga 1: Sunt pregătiți pentru jocul de sâmbătă

Publicat

pe

Atacantul italian Diego Fabbrini și mijlocașul francez Lossemi Karaboue ar putea debuta sâmbătă în Liga 1, în partida pe care FC Botoșani o va juca în deplasare, împotriva formației Dunărea Călărași.

Cei doi jucători veniți după meciul cu FC SB au intrat în programul de pregătire al FC Botoșani iar antrenorul Costel Enache intenționează să mizeze pe ei în partida de la Călărași. Tehnicianul botoșănean consideră că Fabbrini și Karaboue vor ajuta foarte mult echipa o pregătește deoarece sunt jucători cu experiență acumulată în campionatele din Italia, Anglia sau Franța.

„Sunt oameni cu mare experiență fotbalistică și de viață, oameni care au trăit în diferite culturi. Au intrat foarte repede în grupul nostru și parcă sunt aici de mult timp, nu doar de o săptămână. Sunt doi jucători care au adus un mare plus echipei noastre, cu experiența lor, cu modul de a se comporta și cred că am fost inspirați cu cele două transferuri. Sunt convins că vor fi de mare ajutor clubului nostru. Avem nevoie de jucători cu experiență, de jucători care să ducă o luptă grea și de lungă durată. Sunt pregătiți pentru jocul de sâmbătă”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani.

Fabbrini: „Sunt încântat de colegii de echipă”

Atacantul italian Diego Fabbrini este foarte mulțumit de modul cum a fost primit la Botoșani și intenționează să-și aducă și familia aici.

„Sunt doar de o săptămână la Botoșani însă mă simt minunat și sunt încântat de colegii de echipă, de staff-ul tehnic. Îmi place aici și de săptămâna viitoare va fi mai bine pentru mine pentru că va veni și familia mea aici. Până acum totul e în regulă”, a declarat Diego Fabbrini care vrea să marcheze la debutul în Liga 1.

„Nu știu încă prea multe de echipele din campionat însă cred că sâmbătă putem face un meci foarte bun. Nu va fi ușor pentru că în fotbal niciun meci nu este ușor, dar cred că vom câștiga. Sper să înscriu și să ajut echipa să câștige.  A fost alegerea mea să vin în România și mă bucur de decizia pe care am luat-o. E un nou început în cariera mea. Îmi propun să câștigăm cât mai multe jocuri și să dau tot ce pot pentru a-mi ajuta echipa”, a mai spus Diego Fabbrini.

Karaboue: „M-am informat de pe internet de Botoșani”

Mijlocașul francez Lossemie Karaboue a fost convins de Hervin Ongenda să semneze cu FC Botoșani și spune că nu regretă alegerea făcută. El a fost coleg cu Daniel Niculae la Nancy.

„Mă simt bine aici și m-am obișnuit deja cu atmosfera de aici, cu coechipierii. Sper să fac un sezon bun. Înainte de a veni aici m-am informat de pe internet de Botoșani. În plus, am vorbit și cu Hervin Ongenda și m-a sfătuit să vin pentru că e totul în regulă aici. De fotbalul românesc știu destul de multe pentru că la Nancy am fost coechipier cu Daniel Nicolae. Îmi vorbea mult de fotbalul românesc, de echipele de aici. Eu spun că am făcut o alegere bună venind aici”, a declarat Lossemie Karaboue.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )