Connect with us

Administratie

Primari anunțați că nu mai sunt bani pentru proiecte: Am discutat cu constructorul să finalizeze școala pe banii lui urmând să-i plătim când vom avea

Published

on

Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni, spune că a fost anunțat de către reprezentanții Ministerului Dezvoltării că nu mai sunt bani pentru proiectele aflate în derulare. Cea mai mare problemă este la unitățile de învățământ aflate în reabilitare.

Rotundu susține că lucrările la școala din Iacobeni vor fi finalizate de către firma care a câștigat licitația iar plata se va face în momentul în care primăria va încasa banii de la bugetul statului.

„Zilele astea am primit de la MDRAP că nu mai sunt bani. Fondul de rezervă e zero. O văd pe doamna Federovici toată ziua făcând poze cu primarii. Sunt proiectele noastre, noi muncim, noi le suportăm, nu avem cofinanțări, ne împrumutăm. Nu faceți nimic, decât vorbe și fotografii. Vă rog frumos să vedeți câte școli s-au terminat, câte proiecte pe MDRAP au fost recepționate, câte proiecte pe CNI s-au finalizat. Scrieți toate proiectele din județ pe o hârtie, alea din 2006-2007 care încă nu sunt finalizate și hai să le terminăm.începem investiții pentru că vrem fotografii și finalizat nimic. Avem o școală la Iacobeni, am discutat cu constructorul să finalizeze lucrarea pe banii lui urmând să-i plătim când vom avea. Omul a înțeles pentru că efectiv nu mai aveam ce face cu copiii, nu aveau unde să învețe”, a spus Cătălin Rotundu care a mai precizat că sunt din ce în ce mai puține firme care se prezintă la licitații și acceptă să lucreze cu instituțiile de stat.

„Nu mai avem constructori, firmele nu au cu cine să lucreze. Nu se mai prezintă nimeni la licitații. Ăsta e județul Botoșani. firme în insolvență și faliment. Vrem investiții… Nu mai putem merge așa, mințind continuu”, a mai afirmat Rotundu.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )