Connect with us

Administratie

Proiect de peste 3 milioane de euro lansat la Ștefănești FOTO&VIDEO

Publicat

pe

Astăzi a fost inaugurat centrul comunitar integrat din orașul Ștefănești, un obiectiv care face parte din proiectul „Ștefănești – măsuri integrate pentru o societate incluzivă”, proiect co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Acest proiect este implementat de Primăria orașului Ștefănești în parteneriat cu Liceul Ștefan D. Luchian Ștefănești  și încă o asociație.

Principalul obiectiv al acestui proiect este reducerea riscului sărăciei și excluziunii sociale, îmbunătățirea calității vieții și implementarea unor măsuri integrate. În cadrul acestui centru comunitar integrat s-au amenajat mai multe spații în care atât copiii cât și adulții vor desfășura diverse activități, inclusiv cursuri de formare profesională.

Potrivit reprezentanților Primăriei Ștefănești, 560 de de membri ai comunităților marginalizate din care 160 de romi vor beneficia de servicii integrate  furnizate prin intermediul Centrului Comunitar Integrat. 115 copii vor beneficia de măsuri de sprijin în domeniul educației. 280 de persoane vor fi consiliate și instruite pentru integrarea profesională și plasarea pe piața muncii. În plus, 82 de persoane vor fi plasate pe piața muncii iar 150 de persoane vor participa la cursuri de instruire antreprenorială. Toți cei 560 de beneficiari vor beneficia de servicii sociale și medicale.

„Este un proiect în valoare de peste 3 milioane de euro. Vor fi aproximativ 560 de beneficiari. Se vor deschide 15 firme,  se vor reabilita trei blocuri, se va reabilita școala de la Bădiuți. Proiectul are o perioadă de implementare de trei ani”, a apus Florin Buțura, primarul orașuli Ștefănești.

Valoarea totală a proiectului este de 15.447.611 lei din care 13.130.469 lei este contribuția Uniunii Europene și 2.148.802 lei este suma alocată de la bugetul statului.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )