Connect with us

Evenimente

În statistici stăm bine. IPJ Botoșani ne anunță că numărul infracțiunilor este în scădere

Published

on

Șefii Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani și-au făcut bilanțul activității la șase luni și ne anunță că totul este sub control și că infracționalitatea a scăzut.

Potrivit I.P.J. Botoșani, în primele șase luni din 2018, au fost înregistrate 5.092 de infracțiuni, dintre care 3.628 de natură judiciară, 326 economice şi 1.138 de altă natură. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut se constată o scădere cu 6,65 % a infracţiunilor sesizate.

Infracţiunile de natură judiciară sesizate au scăzut cu 11,71% în primul trimestru al anului 2018. Totodată, ponderea cea mai mare a acestora este reprezentată de infracţiunile de lovire sau alte violenţe, fiind înregistrate 1.392 de fapte, cu 5,24% mai puţine faţă de perioada similară a anului 2017.

„În general, acest gen de infracţiuni nu prezintă un pericol social ridicat, nu sunt comise prin moduri de operare deosebite, având un caracter spontan, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, în contextul lipsei unei culturi adecvate şi a unor măsuri de protecţie socială a persoanelor implicate, fără un impact major asupra opiniei publice”, se precizează în comunicatul emis de IPJ Botoșani.

Scăderi se înregistrează şi în ceea ce priveşte infracţiunile contra patrimoniului, cu 9,68%, care reprezintă 42,49 % din procentul infracţiunilor sesizate la IPJ Botoşani. Majoritatea acestora sunt cu prejudicii mici, produse pe fondul nevoilor de subzistenţă a autorilor.

„Referitor la infracţionalitatea stradală, precizăm că pe acest segment se înregistrează o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 25 de procente, influenţa venind de la infracţiunile de furt din buzunare , poşete, genţi înregistrate pe raza municipiului reşedinţă în lunile ianuarie-februarie 2018. în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit, la momentul respectiv, probarea activităţii infracţionale în cazul a cinci persoane ( hoţi de buzunare), împotriva cărora au fost dispuse inclusiv măsuri de reţinere. Menţionăm faptul că începând cu luna martie şi până în prezent, infracţionalitatea stradală a scăzut în mod constant”, se mai precizează în bilanțul IPJ Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )