Connect with us

Administratie

SUHARĂU. Regal folcloric dedicat Centenarului. Artiști de pe ambele maluri ale Prutului au cântat în fața a 4000 de oameni FOTO&VIDEO

Publicat

pe

Aproximativ 4000 de oameni au venit să asiste la evenimentul organizat vineri de Primăria și Consiliul Local Suharău, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Parcul și amfiteatrul din localitatea Suharău s-au dovedit a fi prea mici pentru un astfel de spectacol cu nume importante ale folclorului din România și Republica Moldova.

Fiind anul Centenarului, autoritățile locale din Suharău au vrut să organizeze un eveniment de amploare la care să participe artiști de marcă de pe ambele maluri ale Prutului. Nicolae Botgros și orchestra Lăutarii, Ion Paladi, Mioara Velicu, Constantin Bahrin, Constantin Enceanu, Cristian Pomohaci, Tatiana Jacot, Ana Maria Preda și Nicușor Iordan au cântat mai bine de trei ore pe scena amfiteatrului din Suharău. Steagurile României și Republicii Moldova au putut fi văzute în mai multe zone ale parcului iar oamenii prezenți la spectacol au primit stegulete tricolore.

Deși a fost un eveniment de o asemenea amploare, nu s-a cheltuit niciun leu din bugetul local. Toți banii au provenit de la sponsori, în special oameni plecați din Suharău și care au afaceri de succes în țară.

„Este un eveniment pe care noi îl considerăm foarte important. Este un eveniment care ține să marcheze realizările noastre din Suharău, atât în plan economic cât și pe plan cultural. Am muncit mult și am reușit să realizăm anumite lucruri care să crească nivelul de trai al locuitorilor, să crească confortul în acest colț de țară. Am ținut să organizăm și momente de relaxare pentru suharenii mei dragi. Spectacolul de astăzi este unul de o ținută ridicată. El s-a desfășurat la București, la Chișinău, la Iași și astăzi a ajuns la Suharău. Datorită prieteniei mele cu maestrul Botgros și cu Ionică Paladi a fost posibil organizarea acestui spectacol. Eu nu pot decât să mă bucur și să îmi doresc să realizăm lucruri frumoase în continuare. Întreaga organizare nu consumă niciun ban din bugetul local. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și sper să mă ajute și altă dată”, a spus Marcel Chelaru, primarul comunei Suharău.

Finalul spectacolului a fost unul emoționant. Ion Paladi împreună cu Cristian Pomohaci, Tatiana Jacot, Ana Maria Preda și orchestra Lăutarii au început să interpreteze melodia „Basarabie frumoasă”, moment în care oamenii s-au ridicat în picioare, au început să aplaude și să cânte.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )