Connect with us

Administratie

Lege respectată sau răfuială politică? „Mi-a zis că sunt prea bătrân şi să las locul celor tineri”

Published

on

O comună din județul Botoșani a rămas fără medic veterinar în urma unei decizii luate de conducerea Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Medicului veterinar al comunei Cordăreni i-a fost reziliat contractul prin care îşi desfăşura activitatea.

”Medicul de acolo avea un termen în care trebuia să-şi facă un cabinet, un punct de lucru căci aşa este normal. Nu a dat curs acestei cerinţe şi ca urmare până la urmă i s-a reziliat contractul”, a spus Minodora Vasiliu, directorul DSVSA.

Varianta medicului este diferită de cea a reprezentanților DSVSA. El spune că spațiul în care își desfășoară activitatea este în curs de avizare și că primarul comunei Cordăreni nu a vrut să-l ajute.

”Într-adevăr nu am un spaţiu autorizat, dar era în curs de avizare fiindcă am găsit cu greu o cladire în care să-mi desfăşor activitatea. Am fost la primărie de nenumărate ori dar primarul nici nu voia să discute cu mine, pentru a mă ajuta în această privinţă. Mai mult, după ce am preluat concesiunea la începutul anului, nu mi-a dat voie să ocup cabinetul fostului medicul care a fost înaintea mea. Mi-a zis că sunt prea bătrân şi să las locul celor tineri”, a precizat medicul veterinar.

La începutul acestei luni câţiva fermieri din comuna Cordăreni, au înaintat un memoriu prefectului Dan Şlincu, senatorului Lucian Trufin, conducerii Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Colegiului Medicilor Veterinari, împotriva medicului veterinar , în care au reclamat unele nereguli.

Medicul veterinar este soţul primarului comunei George Enescu, Angela Toma Grădinaru (PNL).  El susține că primarul PSD al comunei Cordăreni, senatorul PSD Lucian Trufin şi pe prefectul Dan Şlincu au vrut să-l schimbe din funcţie, lucru care de altfel s-a întâmplat între timp.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )