Connect with us

Administratie

Eveniment cu peste 2000 de oameni în comuna Pomârla GALERIE FOTO&VIDEO

Publicat

pe

Mare sărbătoare duminică, în comuna Pomârla din județul Botoșani. Cu mic, cu mare, oamenii s-au adunat în zona amfiteatrului, pentru a asista la spectacolul organizat de primărie, pentru a socializa și pentru a se distra.

Pomârla este una dintre comunele mici din județul Botoșani dar la evenimentul de duminică au venit aproximativ 2000 de oameni. Amfiteatrul din centrul comunei a devenit neîncăpător când pe scenă au urcat Ion Paladi și Fetele din Botoșani. Oamenii au cântat, au dansat, au făcut fotografii cu artiștii prezenți. Organizatorii nu i-au uitat nici pe cei mici, curtea amfiteatrului fiind transformată într-un parc de distracții.

Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla, ține foarte mult la tradiția zonei și în permanență amintește de familia Bașotă. De altfel, când spui Pomârla, spui Bașotă. Anastasie Bașotă și ceilalți membri ai familiei Bașotă au avut o contribuție foarte mare la dezvoltarea acestei zone a județului Botoșani. Au construit un liceu care există și astăzi, și-au donat întreaga avere acestei unități de învățământ și tot ceea ce au realizat în Pomârla au dat comunității locale.

Evenimentul de la Pomârla este organizat an de an în „Duminica Tuturor Sfinților”. Biserica „Duminica Tuturor Sfinților”, din centrul comunei Pomârla, a fost ctitorită de Ioniță Bașotă, în urmă cu mai bine de 200 de ani.

La ediția de anul acesta, au fost invitați inclusiv primari din Ucraina și Republica Moldova iar în locul unor artiști de top din România, pe scenă au ansambluri și artiști din cele două țări, plus interpretul Ion Paladi și Fetele din Botoșani.

„Multe lucruri sunt legate de familia Bașotă, sărbătorim acest eveniment cu mult drag și mult respect față de trecut. La acest eveniment participă toată suflarea comunei, vin la casa părintească, la cimitirul satului, la biserică și apoi la acest spectacol pe care dorim să-l amplificăm în fiecare an. Pentru anii viitori vom încerca să facem activități multiple, să sărbătorim și biserica, școala. Împreună cu elevii Liceului Anastasie Bașotă dezvoltăm proiecte transfrontaliere cu Ucraina, Republica Moldova, ținuturile românești din cele două țări. Știți cât de nedrept s-a așezat granița după Herța. Am încercat să promovăm și proiectul transfrontalier: Interferențe culturale în zona transfrontalieră. Dacă proiectul va fi eligibil, îl vom dezvolta. Dacă nu vom reuși, vom continua cu resurse proprii. Este normal să vedem obiceiurile lor, tradițiile lor. Comunitatea se bucură și așteaptă astfel de activități. Avem contacte cu Primăria Noua Suliță, cu primării din Republica Moldova. Este prezent aici și primarul comunei Mileștii Mici de lângă Chișinău unde recent am fost împreună cu alți primari din România și am dus flacăra unirii. Facem ca acest eveniment să ia o amploare deosebită și să bucure sufletele oamenilor. Au fost peste 2000 de oameni la acest eveniment. Am adus aceste parcuri de distracții. Așa a fost hramul dintotdeauna. În trecut erau obiecte mai rudimentare. Acum s-au modernizat dar bucuria copiilor este mare. Așteaptă cu multă nerăbdare ziua hramului”, ne-a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

În 2020, comuna Pomârla va împlini 600 de ani de la prima atestare documentară iar autoritățile locale deja se gândesc la o serie de manifestări de amploare.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )