Connect with us

Sport

FC Botoșani – Gaz Metan 2-0. C. Pustai: Îmi pare rău că FC Botoșani nu a prins play-off

Published

on

Gaz Metan Mediaș s-a salvat de la retrogradare cu o etapă înainte de finalul sezonului iar meciul de la Botoșani nu mai avea o miză foarte mare. Cu toate acestea, elevii lui Cristi Pustai nu au tratat meciul cu lejeritate ci au fost agresivi, au încercat să marcheze și să obțină victoria.

„A fost un joc fără miză de ambele părți. Mă bucur că nu au fost durități iar jucătorii au plecat fără accidentări. Am jucat, am controlat prima repriză, până la greșeala de la primul gol. După care a fost o singură echipă pe teren. Dacă scot primul și ultimul meci, eu sunt foarte mulțumit de acest play-out. Ne bucurăm că am reușit mai repede să ne salvăm. La un moment dat am fost și pe ultimul loc. Mi se părea greu să ajungem la baraj”, a spus Cristi Pustai care regretă faptul că FC Botoșani a ratat play-off-ul în acest sezon.

„Îmi pare rău că FC Botoșani nu a prins play-off-ul. Parcă ne vedem pe noi cu un an înainte. Am fost în primele șase în afară de ultima etapă. Am pierdut play-off-ul la ultimul joc. Cam același lucru s-a întâmplat și la Botoșani. Mi-aș fi dorit, am lucrat aici, m-am simțit foarte bine și am rămas în relații normale”, a adăugat antrenorul formației Gaz Metan Mediaș.

Cât privește sezonul viitor, Cristi Pustai consideră că decisive vor play-off-ul și play-out-ul.

„E un nou început. E greu să spun ce va fi pentru că se împart punctele. Am avut 16 puncte la sfârșitul campionatului. Timișoara avea 27, Voluntari 28, Chiajna 28. Martie, aprilie și mai a fost pentru noi salvarea unui sezon dezastruos. E prima dată în cariera mea când într-un sezon de 26 de meciuri câștigăm doar două jocuri. Apoi în 14 meciuri am câștigat șase. E o diferență mare între echipa din prima parte a campionatului și cea din partea a doua. În acest play-out, Gaz Metan a arătat că are forță să fie o echipă redutabilă, dacă politica de transferuri este bună”, a mai spus Cristi Pustai.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )