Connect with us

AGRICULTURA

Soiuri noi de cereale testate în județul Botoșani FOTO

Publicat

pe

Unul dintre cei mai mari fermieri din județul Botoșani a organizat ieri un simpozion cu tema “Soiuri noi de cereale pentru Botoșani”. Evenimentul a fost organizat de Dumitru Avădănii, în parteneriat cu Caussade Semences, în comuna Hănești.

În toamna anului trecut, Dumitru Avădănei a achiziționat o fermă cu aproximativ o mie de hectare de teren, în comuna Hănești. După loturile experimentale din zona Manoleasa, Avădănei a început să investească în cercetarea și în zona Hănești.

La simpozionul de ieri, s-au prezentat 5 tipuri de grâu Caussade (Solveig, Izalco, Sosthene, Sobbel, Sorrial), 2 tipuri de grâu românești (Glossa și Ciprian) plus un tip de triticale (Trismart). La eveniment au fost prezenți fermieri din tot județul, Cristian Andrici, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Botoșani și reprezentanții  Direcției Agricole Botoșani și Oficiul Fitosanitar. Soiurile de grâu prezentate au o toleranță ridicată la bolile foliare iar discuțiile s-au axat pe productivitate, potențialul lor și calitățile de panificație. De asemenea, s-a discutat despre lucrarea solului, semănat și tratamentul fitosanitar.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )