Connect with us

Auto

Maşinile cu volanul pe dreapta ar putea fi… trase pe dreapta

Publicat

pe

Maşinile cu volan pe dreapta au intrat în atenţia parlamentarilor după ce, în ultimii ani, s-au înregistrat mai multe accidente foarte grave provocate de şoferii unor astfel de autoturisme.




În urma eliminării taxei auto în anul 2017, tot mai mulţi români şi-au cumpărat maşini cu volan pe dreapta datorită preţului mai accesibil. Statisticile RAR, obţinute de „Adevărul“, arată că în 2016 au fost înmatriculate 6.000 astfel de maşini, iar în anul 2017 peste 25.000 de automobile. Cifrele mai arată că în 90% dintre accidentele în care sunt implicate maşini cu volan pe dreapta, şoferul acestora se face vinovat de producerea accidentului.

Deputaţii PSD Gabriel Petrea şi Beatrice Tudor pregătesc un proiect de lege ce vizează interzicerea dreptului de circulaţie în România a maşinilor „englezeşti“. În acest sens, parlamentarii au solicitat o serie de date din partea Ministerului Transporturilor, pentru a afla numărul exact al maşinilor de acest tip aduse în România, în ultimii doi ani, care au fost omologate pentru a circula pe drumurile noastre.

De asemenea, iniţiatorii proiectului de lege au cerut şi poziţia oficială a Registrului Auto Român (RAR) faţă de mutarea volanului de pe partea dreaptă pe cea stângă, dar şi cât de sigură este această conversie. Pericolul maşinilor cu volan pe dreapta Specialiştii atrag atenţia asupra riscurilor pe care le reprezintă maşinile „englezeşti“ în traficul din România, unde cele mai multe şosele sunt cu o singură bandă pe sens.

„Chiar şi cu volanul pe stânga, în circulaţia pe drumurile noastre – cele mai multe doar cu o bandă de mers pe sens, depăşirile sunt foarte riscante. Dacă mai ai şi volan pe dreapta, atunci vizibilitatea este foarte restrânsă, iar riscul de accident creşte exponenţial. Riscul nu este doar la depăşiri, dar şi la circulaţia în sensul giratoriu sau în intersecţii. Nu este expus doar şoferul unei maşini cu volan pe dreapta, dar şi ceilalţi participanţi la trafic“, a explicat, pentru „Adevărul“, fostul campion de raliu, Titi Aur.

Citeste mai mult pe Adevarul.ro

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )